← Inapoi

O Europă ce apără și protejează

2017-06-07


Securitatea și apărarea sunt în centrul preocupărilor exprimate de cetățenii europeni. Pentru a răspunde acestora, Comisia Europeană a prezentat miercuri, 7 iunie, un document de reflecție asupra viitorului politicii de apărare, precum și propuneri concrete privind un Fond european în acest domeniu.

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: "Avansăm rapid în domeniul securității în Uniunea Europeană, Comisia sprijinind și suplimentând angajamentul luat de statele membre. Documentul de reflecție reprezintă contribuția Comisiei la dezbaterea privind viitorul Uniunii noastre în acest domeniu, motivat de necesitatea exprimată de cetățeni noștri pentru o apărare mai eficace și integrată."

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, a adăugat: "Fondul va funcționa drept catalizator pentru o industrie europeană de apărare puternică, care dezvoltă tehnologii și echipamente de vârf, perfect interoperabile. Statele membre vor rămâne cele ce decid în domeniu, vor avea mai multe beneficii pentru fondurile investite și, la final, își vor maximiza gradul de influență."

Documentul de reflecție prezintă trei scenarii având ca scop consolidarea securității tuturor europenilor și îmbunătățirea capacităților europene de apărare până în anul 2025.

Fondul european de apărare este o inițiativă ambițioasă și novatoare, vizând a încuraja cooperarea în domeniul cercetării, dezvoltării și, nu în ultimul rând, achizițiilor în ce privește tehnologiile și produsele din domeniul apărării. El va mobiliza, pe termen mediu, 5,5 miliarde de euro pe an, prin coordonarea, consolidarea și amplificarea investițiilor transnaționale.

Sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20170706_o_europa_ce_apara_si_protejeaza_ro


        Google Translate
   English    Francais    Deutsch    Espanol    Portugues

Structura gazda
a centrului ED Craiova:
Asociatia
"Mereu pentru Europa"


Mereu pentru Europa

















EUROPE DIRECT Craiova - 2020