← Inapoi

Noi orizonturi în sectorul european al dronelor

2017-06-21


Societatea SESAR (link is external), a cărei misiune este perfectarea sistemului european de nouă generaţie pentru administrarea spaţiului aerian, a dat publicităţii în 16 iunie, la solicitarea Comisiei Europene, schema unui concept (link is external) care urmăreşte să facă din utilizarea dronelor în spaţiul aerian inferior o activitate sigură, securizată şi respectând mediul înconjurător. Aşa-numitul "U-Space", care va include spaţiul aerian de până la 150 de metri altitudine, va pune bazele dezvoltării unei pieţe robuste şi dinamice a serviciilor legate de drone în UE. Înregistrarea dronelor şi a utilizatorilor lor, identificarea lor electronică şi reperarea geografică a acestora ar trebui să devină realitate până cel târziu în anul 2019.

Comisarul european însărcinat cu transporturile, Violeta Bulc, a declarat :"Dincolo de drone, vorbim de inovare, de noi servicii adresate cetăţenilor, de noi modele antreprenoriale şi un enorm potenţial de creştere economică. Avem nevoie ca UE să fie într-o poziție de control şi ca piaţa europeană a serviciilor legate de drone să fie sigură şi operaţională până în 2019. UE trebuie să devină lider mondial în elaborarea cadrului adaptat care să permită acestei pieţe să prospere şi marilor sectoare economice să profite de potenţialul său".

Documentul orientativ defineşte o serie de principii de bază. "U-spaţiul" ar trebui să fie astfel :

- securizat: securitatea la altitudine joasă va fi echivalentă cu cea a operaţiunilor aeriene clasice, cu pilot aflat la bord, urmând să fie implementat un sistem similar gestiunii traficului aerian pentru acestea;

- automatizat: sistemul va furniza informaţii care vor permite dronelor puternic automatizate sau autonome un zbor sigur, pentru a evita obstacolele sau coliziunile;

- operaţional în 2019: este vorba pentru început de serviciile de bază, precum înregistrarea, identificarea electronică şi reperarea geografică, dezvoltarea ulterioară presupunând servicii destinate "U-spaţiului" şi norme dedicate.

Context

Furnizarea de servicii în zonele urbane, colectarea de date pentru o mai mare varietate de sectoare de activitate, inspecţia infrastructurilor, agricultura, transportul şi logistica de precizie sunt doar câteva din aplicaţiile posibile ale tehnologiilor ce folosesc drone.

În decembrie 2015, Comisia a propus crearea la nivelul UE a unui cadru strict pentru dronele care ar face parte integrantă din strategia sa aviatică. Acest demers necesită instaurarea unui cadru de reglementare, precum şi integrarea dronelor în spaţiul aerian, care constituie obiectul schemei directoare prezentate în 16 iunie.

Sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20171806_noi_orizonturi_sector_european_drone_ro


        Google Translate
   English    Francais    Deutsch    Espanol    Portugues

Structura gazda
a centrului ED Craiova:
Asociatia
"Mereu pentru Europa"


Mereu pentru Europa

















EUROPE DIRECT Craiova - 2020