← Inapoi

Mai buna protecție a cetățenilor UE contra terorismului

2017-10-18


Odată cu publicarea celui de-al 11-lea raport privind Uniunea securității, Comisia Europeană a prezentat, în data de 18 octombrie, un set de măsuri operaționale și practice menite să asigure o mai bună protecție a cetățenilor UE împotriva amenințărilor teroriste. Măsurile vizează remedierea vulnerabilităților constatate în urma atacurilor recente și vor ajuta statele membre la mai buna protejare a spațiilor publice și privarea teroriștilor de mijloacele necesare pentru a acționa. Comisia a propus, de asemenea, consolidarea acțiunii externe a UE în ceea ce privește combaterea terorismului și a recomandat demararea de negocieri cu Canada pentru un acord revizuit privind registrul cu numele pasagerilor.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Nu vom ceda niciodată în fața teroriștilor care ne atacă securitatea și libertățile. Europenii solicită adoptarea, atât la nivelul guvernelor naționale, cât și la nivelul UE, a unor măsuri ferme de combatere a acestor riscuri. Datorită noilor măsuri anunțate astăzi, statele membre vor putea, pe de o parte, să îi priveze pe teroriști de mijloacele care le permit să comită acte odioase, și, pe de altă parte, să asigure o mai bună protecție a spațiilor publice și, astfel, a modului nostru de viață.”

Sunt propuse trei direcții principale de acțiune:
•protejarea spațiilor publice, printr-un plan de măsuri care au în vedere un sprijin financiar sporit, instrumente de îndrumare/orientare, schimb de bune practici și îmbunătățirea cooperării dintre actorii locali și sectorul privat, precum și printr-un plan de acțiune referitor la contracararea atacurilor cu substanțe chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), menit să intensifice nivelul de pregătire, adaptabilitate și coordonare la nivelul UE;
•privarea teroriștilor de mijloacele pe care le folosesc pentru a acționa, prin măsuri ce vizează limitarea accesului la substanțele utilizate pentru fabricarea de explozivi artizanali, sprijinirea autorităților de aplicare a legii și judiciare atunci când se confruntă cu probleme de criptare în anchetele penale și combaterea finanțării terorismului;
•consolidarea acțiunii externe privind combaterea terorismului, prin recomandarea de a autoriza deschiderea negocierilor cu Canada pentru un acord revizuit privind registrele cu numele pasagerilor (PNR) și prin consolidarea cooperării Europol cu țările terțe.

Context

Agenda europeană privind securitatea orientează activitatea Comisiei în acest domeniu, stabilind principalele acțiuni necesare pentru a asigura un răspuns eficient al UE la terorism și la amenințările la adresa securității, inclusiv contracararea radicalizării, consolidarea securității cibernetice și suprimarea accesului la finanțare al teroriștilor, precum și îmbunătățirea schimbului.

Sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20171810_raport_o_uniune_a_securitatii_protejare_cetateni_ro


        Google Translate
   English    Francais    Deutsch    Espanol    Portugues

Structura gazda
a centrului ED Craiova:
Asociatia
"Mereu pentru Europa"


Mereu pentru Europa

















EUROPE DIRECT Craiova - 2020