Cu toţii suntem consumatori. Ori de câte ori intrăm într-un magazin pentru a cumpăra un produs sau ne conectăm la internet pentru a face o comandă, legislaţia UE ne oferă garanţia că produsele care ni se oferă sunt sigure şi fabricate în condiţii echitabile.
Pentru a garanta siguranţa produselor, Comisia utilizează un sistem de alertă rapidă (RAPEX)
pentru toate produsele periculoase cu excepţia celor alimentare, farmaceutice şi a dispozitivelor medicale. Dacă un produs este considerat periculos, RAPEX transmite rapid informaţia celor 30 de ţări participante, astfel încât acestea să poată stopa sau limita distribuţia sa.
În 2008, numărul produselor periculoase retrase de pe piaţă a crescut cu 16% faţă de anul precedent. Dintre acestea, peste jumătate au fost jucării, aparatură electrică şi autovehicule.
Procentajul produselor fabricate în China detectate ca fiind potenţial periculoase a crescut de la 52% la 59%, cauzele fiind creşterea importurilor din această ţară, îmbunătăţirea condiţiilor de cooperare în materie de siguranţă a produselor dintre UE şi China, precum şi vigilenţa crescută din partea autorităţilor statelor membre în ceea ce priveşte produsele chinezeşti.
În 2009, cea mai mare provocare pentru RAPEX va fi aceea de a garanta că ţările UE continuă să investească în respectarea drepturilor consumatorilor, într-un moment în care criza economică limitează resursele financiare disponibile.
Pe de altă parte, numărul persoanelor care comandă produse on-line este în creştere. În perioada 2006-2008, procentul de consumatori din UE care au cumpărat cel puţin un articol pe internet a crescut de la 27% la 33%. Însă aspectele lingvistice, practice şi cele legate de încredere fac ca majoritatea să cumpere de la companii care îşi au sediul în ţara în care locuiesc. Doar 7% dintre consumatorii on-line cumpără produse de la companii din străinătate.
Pentru a analiza aspectele legate de această eră a internetului, Comisia a organizat, de curând, un summit dedicat problemelor consumatorilor
, cu accent pe încrederea în piaţa digitală. Printre punctele aflate pe ordinea de zi s-au aflat şi modificările necesare în vederea creşterii numărului de schimburi comerciale transfrontaliere: sporirea încrederii consumatorilor în plata şi livrarea on-line, îmbunătăţirea modalităţilor de abordare a unor probleme precum reclamaţiile, garanţiile produselor, aspectele legate de confidenţialitate şi asistenţa tehnice postvânzare.
Sursa: ec.europa.eu