← InapoiComisia actioneaza in vederea furnizarii unui raspuns european mai eficace in caz de dezastre 2010-10-27
Ieri, 26 octombrie 2010, a fost făcut un pas înainte în vederea unui răspuns mai bun, mai rapid, şi mai eficient al UE în caz de dezastre, Comisia Europeană adoptând o nouă comunicare ce urmăreşte consolidarea capacităţii Uniunii în acest domeniu - atât în ceea ce priveşte protecţia civilă, cât şi asistenţa umanitară.Această nouă strategie are în vedere o soluţie care urmează două căi:prima, prin consolidarea capacităţii existente de răspuns la nivel european şi a resurselor pentru situaţii de urgenţă ale statelor membre, iar a doua, prin înfiinţarea unui Centru european de răspuns în situaţii de urgenţă, o nouă platformă pentru schimb de informaţii şi pentru o coordonare mai puternică la nivel UE a acţiunilor de răspuns în caz de dezastre.
Kristalina Georgieva, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţie la situaţii de criză, a afirmat:„Numărul dezastrelor din întreaga lume a crescut de cinci ori din 1975.Atunci când loveşte un dezastru, fiecare oră contează, de aceea Uniunea Europeană are nevoie de un sistem care să poată garanta că sunt disponibile resursele-cheie pentru o intervenţie imediată, fără să mai fie necesare investiţii în structuri noi şi costisitoare, astfel încât strategia noastră de răspuns să nu fie doar planificată în mod eficient, dar şi eficientă din punct de vedere al costurilor.Nu ar trebui să aşteptăm următorul dezastru de amploare ca să acţionăm.”
Astăzi, propunerile urmăresc consolidarea în continuare a coordonării răspunsului Uniunii Europene în caz de dezastre, atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor acesteia.Pentru a se obţine eficienţă şi coerenţă, comunicarea propune crearea unei capacităţi de răspuns la nivel european. Aceasta sugerează crearea unei rezerve voluntare de resurse preangajate pentru situaţii de urgenţă ale statelor membre şi dezvoltarea de planuri pentru situaţii neprevăzute. Comunicarea are în vedere, de asemenea, un Centru european de răspuns în situaţii de urgenţă, un centru autentic de răspuns care va fi creat prin fuzionarea celulelor de criză pentru ajutor umanitar (ECHO) şi protecţie civilă (MIC). Acest centru, care va funcţiona 24 de ore din 24 în toate cele 7 zile ale săptămânii, va pune în comun experienţă şi va colecta informaţii în timp real în ambele domenii.Noul centru de răspuns va monitoriza şansele de producere a unor dezastre, va emite avertizări timpurii şi va coordona răspunsul UE în ceea ce priveşte protecţia civilă în caz de dezastre.
Această strategie de răspuns în caz de dezastre are la bază mai degrabă coordonarea informaţiilor şi a resurselor decât noi structuri generale comune,în scopul evitării suprapunerilor şi al unei eficienţe maxime din punct de vedere al costurilor. O mai bună coordonare va consolida, de asemenea, contribuţia Uniunii la eforturile întreprinse în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu precădere prin creşterea rolului evaluării nevoilor.Strategia abordează, de asemenea, necesitatea unei mai mari vizibilităţi a activităţii UE în cadrul operaţiunilor de răspuns în caz de dezastre, întreprinse de aceasta.Se propun măsuri adecvate, cum ar fi utilizarea simbolurilor UE, dacă este cazul, şi a se asigura că partenerii din domeniul umanitar ai Comisiei acordă o vizibilitate corespunzătoare asistenţei finanţate de UE.O mai mare vizibilitate ar asigura o mai mare transparenţă cu privire la rezultatele activităţilor umanitare ale UE – atât pentru cetăţenii acesteia, cât şi pentru cei care primesc ajutorul, din lumea întreagă.
Până în prezent, Uniunea Europeană a avut la dispoziţie două instrumente principale pentru a asigura un răspuns rapid şi eficace în caz de dezastre - asistenţa umanitară şi protecţia civilă.Ambele au primit un nou temei juridic prin Tratatul de la Lisabona, iar comunicarea de azi reprezintă primul pas către consolidarea răspunsului Uniunii în caz de dezastre atât în lumina tratatului, cât şi pentru a da curs apelurilor repetate de îmbunătăţire a răspunsului UE în caz de dezastre.
Sursa: ec.europa.eu
|